17 - O călătorie într-o stare de spirit

Cuvânt Înainte:


Mini serialul "17-O poveste despre destin" s-a născut ca un proiect în căutarea metodelor ce pot ajuta un regizor (în primul rând pe mine) să stăpânească și să modeleze expresia dramatică.  


"Ideea de a realiza un proiect vandabil, dar în același timp, unul care poate ține locul planșei de schițe pentru propria-mi pregătire profesională nu este una originală. Venind din lumea artelor plastice, am învățat să mă folosesc de fiecare pânză la maximum. Nu este o noutate imaginea pictorului care trăiește la limita existenței. Situația precară a artistului autohton este generată, ca în toate celelalte domenii, de cerere și ofertă, de prețul mic al artei pe piață cât și de iregularitatea obținerii profitului. Toate acestea duc artistul plastic la limitarea sa și a spațiului său de lucru, precum și la scăderea productivității sale pe piață."


Sună tare rău când un artist încearcă să formuleze astfel de fraze, știu... Acest gen de cuvinte își au rostul numai atunci când vin din gura vreunui analist politic sau politician. Frazele de mai sus pot reprezenta un prim exemplu al modului de lucru pe care mi-l propun ca regizor, începând prin a observa o tipologie, prin a îi analiza elementele care o definesc, pentru a le putea transmite mai târziu actorului care le va interpreta și într-un final, realiza, împreuna cu toți ceilalți colaboratori, un proiect care să transmită emoție, audienței.   


Acest studiu este un "job description" care se găsește în definiția: "Regizorului".  Nimeni nu neagă că primul rol al regizorului modern este să "măiestrească" actori. Indiferent de specialitatea sa, pe platou sau pe scenă, regizorul este un psiholog care mânuie bine hamurile tuturor departamentelor implicate în proiectul său, pentru ca apoi să își poată etala expresia artistică. Înainte de a fi un creator este dirijorul echipei de film.


Regizorul


Regizorul modern este o reminiscență a artistului plastic din vremurile apuse. Meseria sa a apărut pentru început ca o funcție administrativă în industria cinematografiei, dezvoltându-se mai târziu până la nivelul de autor. Deși procesul de schimbare, definire, a regizorului, a necesitat o perioadă destul de lungă pentru a fi observat;  de la inventarea cinematografiei la începutul secolului XX până la apariția filmului independent, acesta și-a urmat destinul, dezvoltându-se odată cu societatea și schimbările sale.  


Altfel spus, regizorul și-a câștigat dreptul la părere personală în industria filmului, în timp ce civilizația noastră își găsea libertatea, sexualitatea, dreptul de vot și dreptul la liberă alegere. Aceasta definiție poate fi găsită în mai toate manualele de istorie a artei, întinsă pe mai multe paragrafe explicative și apare atunci când istoricii încearcă să definească curentele din artă (sau curentele artistice) - Direcții care au modelat societăți, modul în care acestea au apărut și ce au influențat la rândul lor societatea.   


Regizorul, însărcinat la început cu bunele demersuri pe platou, a câștigat teren odată cu creșterea interesului pe piață pentru produsul numit film și cu creșterea bugetelor. Odată ajuns "the man in charge" acesta a început să împartă responsabilitățile muncii sale altor asistenți dornici de promovare. Perioada aceasta coincide cu emanciparea societății ce a avut loc odată cu schimbarea de secol, industrializarea și eliberarea sclavilor. De altfel, într-o limbă foarte apropiată nouă, termenul de "régisseur" încă se mai traduce "stage manager" sau "producător". 


Atunci când regizorul și-a câștigat libertatea a început să fie creativ. Regizorul a devenit șef și șefii sunt mai puțini într-o companie. Mulți dintre cei care au prins microbul și și-au dorit să continue au fost nevoiți să devină independenți.  

Aici începe o eră nouă din care va apărea și regizorul autor. Mulți dintre cunoscuții artisti plastici ai timpului au cochetat cu cinematografia. Apropierea dintre cele două activități s-a făcut în timp, mai precis odată cu apariția filmului color când artistul plastic și-a găsit locul în această industrie. Astfel, activitatea cinematografică și-a găsit locul în societate devenind artă. Întradevăr nu toate filmele sunt artă, precum nu toate picturile sunt artă, mai ales că realizarea unui film necesită resurse costisitoare care într-un final trebuiesc recuperate. Aici a apărut termenul de "Comercial".

Comercial nu înseamna "de proastă calitate", așa cum s-a obișnuit publicul românesc să interpreteze acest termen, înseamnă "pe gustul publicului", cerință de care regizorul trebuie să țină cont și care nu îl împiedică în niciun fel să își atingă țelul, dacă este conștient de acest fenomen.


Astăzi industria continuă să fie împărțită în două categorii: Filmul de Studio și Filmul Independent. 

Exemple care definesc diferențele de gen pot fi găsite în toate cărțile dedicate studiului cinematografiei, începând de la lucrarea lui John Alton "Painting with light" până la cele ale lui David Mamet ca "On Directing" și "Directing - Film Techniques and Aesthetiscs" a lui Michael Rabiger. 


Artistul


Cum omul de afaceri își structurează un plan de business, producătorul unui film este nevoit să își pregătească un plan pentru dezvoltarea proiectului, de la concept și până la profit. 

Omul de afaceri pornește la drum, la rândul său, cu un concept și se va folosi de resurse umane, unelte și mașini pentru a prelucra materialul brut într-un produs finit pe care îl va transforma în profit.  

Artistul urmează exact aceiași cale, singura diferență fiind "materialul" care în acest caz este expresie artistică menită să atragă piața (audiența), dar cu același scop final: Profit - fie el material sau spiritual. 


După un studiu de acest fel a luat ființă compania care a produs proiectul "17", dezvoltarea proiectului ajungând într-un final să își atingă țelurile propuse, unul după altul, și bineînțeles, nefiind un țel primordial, mai puțin Profitul Material.  


Prin structura sa, planul prevedea lansarea și exploatarea proiectului până la epuizare. Din plan au făcut parte toate etapele cunoscute: documentarea vis-à-vis de piață și cerințele ei, dezvoltarea scenariului pe tipologii existente în spațiul cotidian, realizarea unui pilot dintr-un fond propriu pentru a crește  interesul  clientului (Canalul TV), realizarea proiectului în limita unui buget și promovarea proiectului la standardele unei piețe moderne.


Văzut din perspectiva unui analist economic, sistemul de lucru al televiziunilor autohtone blochează dezvoltarea pieței pe termen lung, pentru că, aducând în grila lor produse de o categorie inferioară, cele care nu necesită cheltuieli majore pentru dezvoltare, pentru un profit rapid, dezamăgesc audiența care. într-un final, își pierde interesul.  


Din păcate, același lucru se întamplă în mai toate domeniile de business din România: supermarketurile sunt pline de produse ieftine și magazinele de haine vând produse din colecțiile anilor anteriori la prețul celor recente. Ofertele de pe piața locală sunt întotdeauna fie produse nevândute pe piețele occidentale, fie produse la pragul limitei expirării. Cei care controlează piața, o sufocă cu produse de proastă calitate, iar după ce reușesc să monopolizeze piața, cresc prețurile în favorul profitului.  Acest gen de dezvoltare economică contrazice regulile unei piețe moderne. Dezvoltarea precară a unei astfel de economii se datorează lipsei de comunicare. Comunicarea generează informație, informația generează interes. Interesul se definește ca o stare de spirit care reușește singur să genereze competiție.  Hm, și toate acestea le-am învățat de la un mogul, un domn care la rândul său s-a vrut odată artist, dar care a eșuat și a ajuns în schimb milionar. Timpul ne va arăta unde se va opri.


Eu


 ...mi-am început cariera cinematografică ca regizor secund în 1992 și am avut șansa de a lucra cu echipe și regizori de pe piața internațională, mai mult sau mai puțin pregătiți.  Cu aceste proiecte am învațat modul de lucru al producătorilor mari, metodele standard de dezvoltare, programare și organizarea unui platou de filmare. Am învățat ce înseamnă un buget, ce limite are și cel mai important cum să beneficiezi de el în aportul calității, ceea ce în marketingul internațional se consideră a fi "o investiție pe termen lung".  Eu consider această experiență un Profit.  


În 2002, am primit o primă propunere de a regiza. Proiectul "Râdeți cu oameni ca noi" se dorea un "Saturday Night Live" autohton și făcea parte din ideile directorului trustului pentru care lucram.  Am încercat și am reușit, în schimb am renunțat după 6 episoade realizate cu sudori; mi-am zis că nu sunt încă pregătit și nu eram.


M-am întors la secundariat iar în 2005 am încercat din nou: Băieți Buni - o idee colectivă, alte sudori, mai multă experiență. De aici, am luat-o pe drumul regizoratului. Trustul pentru care lucram a început să pompeze spre mine toate ideile noi, în general idei de tranziție și nu din cele mai bune.  Am început să lucrez la proiecte pe care nu le-aș fi ales în viața mea, încercând să le dau un iz de proiect serios. Acele proiecte au văzut lumina proiectorului și au adus trustului profit, am înțeles că lucram în sistemul de studio, adică la stăpân, unde creața este pe locul doi, prestația corectă fiind primordială.  Aceasta este încă singura metodă de a intra în lumea filmului românesc, asta dacă nu ai vreun tată bogat sau vreo rudă care a lucrat în trecut ca proiecționist.


Am acceptat regulile sistemului până când am realizat că am învățat tot ce puteam învăța de la el.  Apoi am decis, la fel ca pionierii cinematografiei americare de acum 100 de ani, să o iau pe un alt drum, care deși anevoios are ca țintă găsirea vocii personale în film, găsirea stilului personal, așa cum am învățat eu că trebuie să facă toți cei ce vor să se detașeze de mase și să își aducă aportul la crearea unei concurențe pentru a stabiliza piața. 


Am decis să continui lupta mea Don Quixot-iană cu morile de vânt, perfecționându-mă pe o piață privată inexistentă, cu gândul la vremuri mai bune. În altă ordine de idei, după o anumiă vârstă e greu să îți mai schimbi năravurile și, dacă nu aș fi ales acest drum, care altul ar mai fi fost acela către libertate?  Aici m-am reîntors la lumea mea: expresie, culoare, estetică, stilizare.  Așteptam acest moment cu sufletul la gură.  Eram sătul de a juca rolul corporatistului în lumea corporatiștilor, eu nefiind un astfel de personaj ci mai degraba un tip organizat, visător către viitor.


Mi-am spus că arta plastică este primul generator de stil din această societate.  Nici o altă formă de artă nu are curajul să i-o ia înainte.  Ați auzit vreodată de balet modern înainte de impresionism?  Sau de sculptură abstractă înainte de... Picasso? Curentele artei plastice influențează societatea și modul ei de dezvoltare. Influențează trendul anului în modă, în arhitectură, design, dărâmă guverne și crează noi ideologii.  
Pentru prima dată în istorie o altă formă de artă a reușit să îi ia locul.  Acum toate schimbările sunt făcute prin intermediul filmului, fie el comercial, documentar, propagandist, corporatist, cooperativist... sau artistic.  Filmul s-a dezvoltat beneficiind de regulile și descoperirile făcute în toți acești ani de arta plastică. Reguli care au devenit canoane când au demonstrat că stăpânesc forța necesară mulțumirii audiențelor, informarea acesteia și manipularea maselor. 


Ca pictor, fiecare artist semnează un fel de juramânt al lui Hipocrate, un pact în care își jură că indiferent de ce se va întâmpla cu el, indiferent de situația în care se va găsi, artistul nu va folosi aceste "tricuri" ca pe o armă împotriva semenilor săi, ci numai în ajutorul acestora.  Fenomenul, deși nu mai mult de o înțelegere între artist și constiința sa, apare în nenumărate lucrări ale creatorilor vremurilor trecute, probabil de fiecare dată când acesta a ajuns să îi fie frică de puterea pe care o deține. De obicei toți acești artiști au ales simbolismul pentru a își ascunde secretul și majoritatea lucrărilor tratează idea semnării unui pact cu diavolul, care aici simbolizează constiința: "Phantom of the Opera" etc... De ce ar trebui crezuți acești artiști că se vor ține de cuvânt?  Pentru că "arta cere sacrificiu" și cu toții știm că replica asta nu se referă la sacrificiul financiar ci la cel spiritual.  Artistul trebuie să fie sincer pentru a putea genera artă, cealaltă cale se numește plagiat.


17 - Întotdeauna există o: prima dată


Cu "17" mi-am propus să studiez narația senzorială și metodele prin care aceasta poate fi transmisă vizual,  folosindu-mă de toate celelalte tehnici inventate și recunoscute ca fiind uneltele regizorului pentru a-și putea atinge un astfel de țel.  


Aș minți să spun că m-am gândit la toate acestea înainte de a realiza mini seria "17".  Pe vremea aceea  cochetam cu câteva dintre aceste idei, cunoscut fiind faptul că îmi desfășor activitățile artistice de mai bine de 30 de ani prin pictură și fotografie,  dar nu avusesem încă șansa de a le pune în practică, în film. Mai toate întrebările pe care le-am avut pentru arta plastică își găsiseră deja răspunsul.  Acum deschideam un nou capitol: Întrebări despre cum și ce, în film.


Deși menționam mai devreme că "17" nu a adus un profit, personal pot spune că mi-am atins țelul final; profitul meu constă în ceea ce am învațat din "17", din dezvoltarea unui astfel de proiect independent, din reacțiile audienței ce mi-au întărit convingerile sau mi-au demolat dubiile pe care le aveam despre cum generezi expresie, senzație, despre culoarea în imaginea mișcată, modul în care culoarea, profunzimea, efectul sonor și muzica de film influențează percepția audienței; toate elemente studiate și stăpânite de marii regizori la modă, elemente care nu pot fi descoperite decât prin studiu.  Am folosit "17" ca pe o planșă de schițe pentru propria-mi pregătire, încercând sa închei cu un produs bine definit, artistic, comercial și în primul rând original; țeluri demne de orice artist.


2007 îl petrecusem lucrând la un scenariu de film la cererea unui producător independent.  O idee originală, scenariul "Maria și Dolly" a devenit ușor o poveste de care m-am atașat enorm.  "Maria și Dolly" este povestea unei fetițe de 7 ani care se pierde în subsolurile Bucureștiului și în căutarea părinților pierduți își întâlnește moartea, de la care învață ce este dragostea. Experiența sa unică îi schimbă destinul. Este un film care ilustrează o asfel de experiență direct din perspectiva copilului, folosindu-se de metaforă și simbolistică pentru a nara inocența, copilaria, dragostea părintească și pozitivizmul infantil generat de toate aceste stări. Deși o ficțiune, Maria și Dolly este bazat pe drama reală traită de copiii secolului XXI într-o societate ingrată și putredă. Povestea, schițată cu ajutorul unor elemente fantastice demne de o minte inocentă ca aceea a unui copil care nu s-a întâlnit încă cu greutățile vieții, este o metoforă la definiția speranței.

Pe lista mea de casting a apărut Mugur Mihăescu, actor "menit" (în concordanță cu fantasmele imaginației mele) să joace un rol foarte controversat din film: "Regele Șobolan", un personaj care reprezintă "Paznicul lunii de dincolo".

Cred că la rândul său a fost atins de forța dramatică emanată de acel scenariu, ceea ce l-a făcut să gândească mai departe. La un moment dat, finanțarea pentru filmul meu de lung metraj a căzut. E greu să pui un proiect independent de 1,5 milioane euro pe picioare în România. Mai greu decât își poate închipui orice producător occidental pentru care această sumă reprezintă cifrele unui buget pentru filmele de clasă B.  Mugur a fost inspirat de partea realistă a povești mele și a schițat "17".  În ciuda direcțiilor pe care încercam să i le împărtășesc, a reacționat ca un român de bine și s-a aruncat cu capul înainte, semnând un contract cu un post de televiziune care, într-unj final, avea să îngroape încă un produs de succes și, la rândul său, să nu se aleagă nici măcar cu profit. 

Așa a început "17 - O poveste despre destin" pentru care, la început m-am implicat doar ca supervizor al poveștii, dar pe care într-un final am ajuns să îl îmbrățișez ca fiind o stare de spirit, pentru că a devenit al meu în aceiași măsură în care era și al lui Mugur, ajungând să îl scriu, să îl regizez, să îl filmez, să îi gândesc decorurile, să îl produc și să îl montez. Așadar, "17" a devenit un proiect personal sau cum altora le place să numească un astfel proiect: Un Proiect de Autor. 

De când lucrez în această industrie mi se întâmlă frecvent acest fenomen: Mai toate proiectele mele personale ajung să genereze alte proiecte. Sunt conștient că de fiecare dată când creez ceva va apărea altcineva care vrea să se atașeze actului de creație. Este o meteahnă veche a tuturor celor care se regăsesc în visele altora. Nu, nu o iau ca pe o experiență frustrantă. O iau întotdeauna ca pe o provocare și împart tot ce am cu toți din jurul meu, pentru că asta este menirea artei... să satisfacă  pe toți.

17 - A Tale about Destiny - Trailer